Aurel Păduraru – peisaj, portrete și wildlife
A început cu o compactă de la Fuji în 2007 și a ajuns astăzi la full frame de la Canon (6D și 5D mark III). Face fotografii și cu telefonul, pentru că nu camera e cea mai importantă, ci cel ce se află în spatele ei. Iubește natura și călătoriile, iar cel mai bine se simte cu obiectivul 100-400 L, tot de la Canon.
Aurel Constantin Paduraru a încercat să copieze marii fotografi, iar pisicile și florile au fost printre subiecții lui – cine nu a făcut asta? 🙂 – în prima perioadă a vieții de fotograf. Spune că a durat mult până i-a ieșit, dar imaginile actuale arată clar ca a reușit.
Tipurile preferate de fotografie ale lui Aurel sunt peisajele, portretele și wildlife. Iată de ce:
Peisaj pentru că mă ajută să învăț multe lucruri despre lumină și compoziție. Portret pentu că mi se pare cel mai greu tip de fotografie. Ca să surprinzi un moment perfect tragi sute de cadre. Wildlife pentru că mă ajuta să mă relaxez și să mă conectez cu natura.
Ca pentru noi toți, timpul poate fi o problemă, iar Aurel reușește să-și rezerve o zi în fiecare weekend și câteva ore în timpul săptămânii pentru a face fotografie. Momentan lucrează la un proiect cu portrete în clădiri abandonate, pe care le puteți vedea pe pagina lui de Facebook. Iată una dintre ele:
Pentru cei aflați la început de drum, mersul la workshopuri, fotografiatul cât mai des, documentarea și tutorialele ar trebui sa fie pe primul loc. Pe Aurel aceste lucruri l-au ajutat să invețe și să evolueze ca fotograf.
Fotografia care l-a impresionat cel mai mult este “Copilul pândit de vultur” de Kevin Carter. Adevărul e că nu poți rămâne impasibil când vezi o astfel de imagine – o puteți găsi la o simplă căutare pe Google dar atenție, conținutul nu e pentru persoanele cele mai sensibile. Printre preferații săi se numară Sorin Onișor, George Grădinaru (portret), Dan Dinu (wildlife) și Ionel Onofraș.
În încheiere, vă invit să vedeți mai multe imagini făcute de Aurel pe pagina lui de Facebook și pe Instagram. Cu siguranță veți găsi ceva ce să vă placă. Lumină bună!