Daniel Chindea: “Cea mai importantă e camera dintre urechi”

Are aproape 42 de ani. A fost învățător pentru foarte scurt timp, sociolog și IT-ist vreo 11 ani. În ultimii 12 ani, fotograf. Daniel Chindea.

Cum şi când a început povestea dumneavoastră? Ce v-a făcut sa vă îndreptați către fotografie?

Nu e nimic extraordinar de povestit. Aș vrea să spun că m-a inspirat tatăl meu, că bunicul era pictor și că am început să fotografiez la 6 ani. Însă nimic nu ar fi mai neadevărat. Tata într-adevăr fotografia, avea un mini-laborator la școala unde lucra, mai developa și acasă. Dar nu m-a pasionat deloc fotografia. Cel puțin până la 25 de ani. Când am luat o cameră în mână și am devenit dependent.

Prima cameră foto a fost Nikon FE. ‘Pe film’. Cu un 50mm f2. Totul manual. Duceam pe atunci filmele la minilab. Și ieșeau bine 🙂

La început am fotografiat-o pe Silvia. Nunțile prietenilor. Gâze. Frunze. Mașini. Orice ne preocupă și azi când ducem telefonul ‘la ochi’. Dar am fost pasionat încă de la început de reprezentarea omului în fotografie.

Ați făcut vreodată ceva ”neobișnuit”, pentru a obține un cadru perfect? Ce anume?

Hmmm, cu timpul neobișnuințele au devenit obișnuințe. Și nu se prea califică la secțiunea ‘inedite’. În general, fotografiind oameni, încerc să mențin starea de spirit optimă. Orice i-ar face să devină brusc atenți la fotografie, la cadru, e în detrimentul meu. Așa că nu prea fac giumbușlucuri.

Ok, dacă e să dau un răspuns, atunci povestioara asta ar fi în categoria ‘neobișnuite’: ei în fața unui palat în ruine, alături de vreo 20 de invitați. Pentru poze. Eu nedumerit, încercând să cuprind cu privirea încă vreo 6 grupuri de miri – fotografi – invitați aflați acolo cu același scop. Eu, către ei: “Știe cineva în ce stil arhitectural a fost construită măgăoaia de lângă noi?” Cineva, cu glas subțire: “Baroc.” Eu: “Greșit! Atunci de ce vreți poze cu clădirea dacă nu știți nimic despre ea și niciunul dintre voi nu a primit-o moștenire?”

Ce tipuri de fotografie practicați și de ce acestea?

Sunt fotograf de oameni. Comercial. Adică sunt plătit pentru imaginile pe care le realizez. Merg la nunți, fotografiez familii, copii mici. Botezuri. Și cam atât.

Care e fotografia dvs preferată? Cine e autorul?

Am achiziționat de curând o fotografie realizată de Cristian Crisbășan. O fotografie ce reprezintă nuditate. Și, deși încă nu a ajuns pe peretele din birou, îmi e dor de ea, nu am văzut-o de când am comandat-o.

Ce fotografi vă inspiră și cum?

Întotdeauna am fost iubitor de fotografiile lui Richard Avedon. Irving Penn e foarte aproape. Și, de scurt timp, l-am descoperit pe Fan Ho. Primii doi au creat fotografie de modă. Al treilea a documentat Hong Kong. Însă toți trei au reprezentat omul și lumea într-o manieră extrem de minimală, sublimată, cu un fler pentru ceea ce diferențiază un om de ceilalți.

Care a fost cel mai interesant proiect foto la care ați lucrat până acum?

shootLess este proiectul care-mi ocupă acum tot timpul. E un proiect pentru fotografii de nuntă în care am așezat toată energia mea. Alături de doi prieteni și, indirect, de mulți iubitori de educație, încercăm să realizăm anul viitor o întâlnire cu fotografi așa cum n-a mai fost.

Câţi bani aţi investit  pentru aceasta pasiune?

Bani? Nu-s prea organizat în privința banilor, nu cred că aș putea să spun o cifră apropiată de realitate. În 15+ ani? Probabil mai bine de 50.000 EUR. Posibil mult mai mult.

Ne puteți spune cât caștigați din fotografie?

Câștig suficient pentru un trai decent. Și aș câștiga chiar bine dacă aș reuși să mă concentrez doar asupra fotografiei și clienților mei. Dar neglijez uneori latura de business a activității mele și asta îndepărtează uneori clienții.

Cât timp dedicaţi fotografiei?

Pe zi? Prea puțin. Pe săptămână? Uneori 20-30 de ore. Dar am ajuns să fotografiez doar atunci când am comenzi și asta face ca fotografia să nu mai fie o bucurie. Îmi propun mereu să găsesc resurse să ies din cercul vicios client – predare – client. Și o să reușesc. Am idei faine pentru proiecte personale, însă îmi împart energia haotic și asta nu face bine.

Prin ce credeți că vă diferențiați fata de alți fotografi?

Prin felul meu de-a fi. Suntem unici și eu am încetat de ceva vreme să încerc să fiu ca alții. Cred că e singura diferențiere care rămâne valabilă pe măsură ce trec anii. Apoi, cred că mulți fotografi devin repede aroganți, suficienți. Pe toți ne încearcă păcatul ăsta. Eu privesc încă cu modestie ce am făcut și mă străduiesc să devin mai bun în proprii mei ochi. Și în ochii cliențillor.

Ce aparat foto folosți acum?

Acum folosesc Olympus PEN-F*. Pentru că e aparatul meu preferat. Aș spune chiar că e un prieten simpatic foc. Sunt, în sfârșit, liber de ‘scule’. Totul e mic, rapid, neimpozant. Și lumea mă acceptă în mijlocul ei ca om și nu ca fotograf cu teleobiectiv impresionant.

Imaginile din articol sunt de la ultima nuntă predată. Și prima nuntă cu Olympus PEN-F. O nuntă teribil de bine trăită, în care mi-a fost ușor să identific momente frumoase pentru că erau puzderie.

Ce sfat aţi da unui tânăr care vrea să pornească pe acest drum al fotografiei?

Să investească timp, energie, bani în educația proprie. În cultivarea camerei dintre urechi. Să citească, să vadă imagine certificată de timp ca fiind extraordinară. Să caute un mentor. Nu neapărat la îndemână ca persoană. Poate fi și un mentor cu care nu comunici, poate fi cineva care a trăit acum 100 de ani. Fotografia nu are vârstă, doar fițe de moment. Dar, în final, fotografia bună are aceleași trăsături de caracter, indiferent de perioadă.

Dumneavoastră ați primit vreun sfat în acest sens? Care?

“Pune ochii la o treime de marginea superioară!” Și nu l-am asimilat până nu am primit o palmă.

Ce v-a ajutat să învățați și să vă perfecționați tehnica?

Exercițiul face ca schimbatul în viteză să devină reflex. Așa e și cu tehnica. Nici pe departe nu sunt un executant tehnic perfect de fotografie. Ba chiar dimpotrivă. Însă compun binișor și văd lumina rapid. Cu astea două și cu momentul declanșării faci fotografie. Cu tehnica faci o poză bună.

În ce direcţie doriti să vă dezvoltați în continuare?

Încerc să fiu mai prezent ca spirit în timp ce fotografiez. Empatia îmi face bine. Dacă simt ceva înainte de a declanșa, atunci imaginea devine mai bună. Încă fac eforturi să simt ceva pozitiv atunci când am în față oameni mai dificili. E vina mea până la urmă că am fost de acord să-i fotografiez. Mai încerc să spun povești din ce în ce mai bine conturate. Cu introducere, cuprins și încheiere. Îmi iese greu dar simt că înaintez.

Îmi doresc să transform WeddingStaff, un proiect din ultimii 5-6 ani, într-o colecție mică de fotografi în care cred. O colecție de imagini de excepție. Astfel încât mirii să aibă un model de urmărit. Și îmi doresc să văd proiectul vostru căpătând amploare și devenind din ce în ce mai urmărit.

theSquare e site-ul meu de fotografie pe care public cam rar. Și shootLess e proiectul curent în care sunt implicat la maxim. Vii și tu la shootLess?

Ce alte pasiuni mai aveți?

Mai pierd nopțile cu design web și programare javascript. shootLess e desenat și executat de la 0 de mine. Singurel.

În încheiere?

Sunt Daniel și sunt fotograf de nuntă.

Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!

---

* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!