Gabriela Însurățelu: “Sunt cel mai rău critic pe care l-aș putea avea vreodată. De aceea nu cred că voi avea prea curând o fotografie perfectă!”
Gabriela Însurățelu este fotograf de bebeluși, având studioul în Iași. Imortalizează primele zile din viața unui nou născut și îi oferă acestuia și părinților amintiri frumos ambalate, care vor dăinui. E mamă la rândul ei, a participat la ateliere și la cursuri de formare, astfel că poate înțelege psihologia celor mici și știe cum să îi facă să se simtă în siguranță și confortabil, atunci când sunt pozați. Înainte de asta, a studiat fotografia la Universitatea de Arte „George Enescu”, din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Secția Foto-Video, a fotografiat peisaje și portrete, din țară și din lume, iar fotografiile ei au fost incluse în ghidurile de călătorie de la National Geographic. Din 2015, e specializată pe fotografia de portret de nou-născuți și familie.
Aceasta e povestea ei:
Din 2015, v-ați specializat pe fotografia de nou-născuți și familie? Cum faceți bebelușii să stea liniștiți, confortabil, in timpul unei ședinte foto? La ce trucuri apelați?
Bună ziua! Înainte de 2015, am mai fotografiat bebeluși și copilași, dar fotografia de călătorie îmi hrănea spiritul artistic pe atunci. În 2013 a venit pe lume băiețelul meu David, și bineînțeles că a devenit cel mai fotografiat subiect. Abia atunci am înțeles importanța fotografiilor din primii ani de viață ai copilului. Sunt amintiri neprețuite într-o familie, astfel că mi-am dorit să fotografiez din ce în ce mai mult copilași. Din septembrie 2015 m-am dedicat exclusiv fotografierii bebelușilor pentru că am simțit că de fapt acesta este genul de fotografie care mi se potrivește.
Există anumite tehnici de calmare a bebelușilor de diverse vârste, dar cel mai important este să le înțeleg și să le accept limitele. Psihologia copilului este destul de complicată, dar sunt câteva trucuri care funcționează în funcție de vârstă. Pentru bebelușii nou născuți recreez elementele care pe ei îi liniștesc, plus o atitudine zen în timpul sesiunii.
Câteva din aspecte sunt temperatura ambientală, pentru că ei nu își pot regla încă temperatura corpului; zgomotele albe care să imite sunetele din uter, prin metoda înfășării (wraping) recreez condițiile din uter, ca bebelușul să fie cât mai comfortabil, să nu se sperie de propriile mișcări. Există anumite poziții care pe ei îi ajută să elimine gazele, să nu aibă dureri cauzate de colici, și astfel sunt bebeluși care dorm uneori toată sesiunea, sau 2-3 ore cu pauză pentru masă (alăptat sau lapte praf în funcție de bebeluș).
Bebelușii mai mari, la 6 luni sunt foarte distractivi. De obicei sunt mult mai relaxați, gânguresc, stau în funduleț. Timpul lor de lucru este de 30-45 de minute. Dacă bebelușul în timpul sesiunii devine prea agitat, se face o pauză de somn de 10-15 minute, după care se reia sesiunea.
Vi se întâmplă și lucruri amuzante în timpul sedințelor? Povestiți-ne un episod.
Cel mai amuzant episod posibil este când încercăm cadre piele pe piele cu bebelușul nou născut, iar acesta face pipi și caca pe tătici. Expresia tăticilor este neprețuită!
Observ în fotografiile dumneavoastră că e foarte multă recuzită implicată. Cum alegeți povestea pe care apoi o creați? Acestea sunt detalii stabilite de dumneavoastră sau împreună cu părinții?
Eu încerc să folosesc recuzită cât mai puțină, pe principiul “Less is More” și care să nu producă un termen de expirare al imaginilor, adică să nu mai fie la modă. Doar la sesiunile de 1 an stabilesc de obicei împreună cu părinții ideea pe care mergem, în rest îmi fac dinainte un fir sau o idee pe care mi-ar place să merg. Părinții pot alege culorile imaginilor (de exemplu, dacă vor să avem o abordare neutră din punctul de vedere al culorilor, sau pot să folosesc culori vii și puternice).
Cea mai mare inspirație totuși vine în momentul în care sosește bebelușul, pentru că abia atunci poți vedea ce anume i se potrivește (posibil unii bebeluși mai dolofani să nu încapă în anumite accesorii de exemplu). De asemenea unii bebeluși pot fi mai sensibili și atunci pot schimba toată ideea de lucru, pentru a o adapta la nevoile și comfortul bebelușului. Mereu lucrez în condiții de siguranță pentru cei mici, și atunci modific după caz decorul.
Cum se face că ați ales tocmai această specializare – lucrul cu copii mici?
Mereu admiram fotografiile Annei Geddes, dar mi se părea că ce făcea ea este irealizabil și fantasmagoric pentru România. În momentul în care a apărut băiețelul nostru, multe lucruri care mi se păreau de neatins, au devenit posibile. Un copil, în cazul meu, mi-a dat aripi și puteri nebănuite. Așa am scos în valoare talentul de a lucra cu copilașii mici de toate vârstele. După care am început să studiez portofoliile fotografilor din afară, cât și de la noi, și s-au deschis tot felul de posibilități. Ore nesfârșite de studiat tehnici de wraping, workshopuri etc.
Mai faceți și alte tipuri de fotografii? Care?
Ocazional, mai reușesc să mă reculeg după o sesiune în natură și să revin la iubirea mea de la începuturi, fotografia de călătorie/peisaj. Mai stau câte un minut, două, și capturez câte ceva liniștitor.
Să revenim puțin la începuturi. Ați început să fotografiați în 2005. Cum a apărut această pasiune și de ce v-ați orientat spre fotografia de peisaj și portret?
După o perioadă dificilă financiar în viața familiei mele, mi-am dorit foarte mult să călătoresc. Prima mea călătorie a fost culmea, în “luna de miere” a surorii mele. A fost o ieșire până la mare, apoi spre Transfăgărășan, și înapoi spre Iași. Nu cred că am dormit prea mult. Eram cu ochii lipiți de geamul mașinii. Totul era perfect. Fiecare fir de iarbă, copac, sentiment.
A rămas acel sentiment impregnat adânc în sufletul meu, așa că am făcut tot posibilul să repet experiența. Pentru asta, mi-am deschis o mică agenție de turism, și am călătorit cam în fiecare colțișor de stradă. Și bineînțeles că am vrut să capturez tot ce vedeam. Mi-am cumpărat un aparat foto pe film. Cred că era cel mai ieftin (1.200.000 lei era pe atunci). Era point and shoot. Apoi am primit cadou un Canon compact, și în 2016 a ajuns la mine și Canon EOS 350D, cu obiectivul de kit 18-55 mm.
De acolo lucrurile au luat o altă întorsătură, deschizându-se lumea fotografiei de microstock pentru mine, așa că am încărcat fotografiile la mai multe agenții de microstock, și s-au vândut, și se vând în continuare chiar dacă eu nu mai am timp pentru asta.
Partea de portret mi s-a părut mereu complicată, dar am aprofundat-o la facultate, și au rămas câteva lucruri esențiale de la care am pornit pe partea de bebeluși și familie.
Care a fost prima cameră foto pe care ați folosit-o?
Un aparat compact point and shoot pe film. Știu exact de unde l-am cumpărat, dar cred că era o marcă fantomă, pentru că nu îmi mai amintesc numele.
Mai tineți minte primele cadre sau subiecți?
Cred că primele persoane fotografiate au fost mama și tatăl meu în grădina cu flori a casei în care am copilărit.
Ați făcut vreodată ceva ”neobișnuit”, pentru a obține un cadru perfect? Ce anume?
Când lucrezi cu bebeluși, totul poate fi neobișnuit. Cred că cele mai grele cadre la bebeluși sunt pozițiile “chin in hands”, pentru că sunt compuse din mai multe cadre și apoi, în editare, poți produce cadrul final, bebelușii nestând în acea poziție în mod natural. Cadrul perfect este relativ. Am fotografii multe de peisaj pe care le consider superbe, cu expuneri lungi, panorame etc.
Dar cred că perfect este un termen relativ. Nu mă pot considera niciodată pe deplin mulțumită de un cadru, pentru că mereu tind spre mai mult. Sunt cel mai rău critic pe care l-aș putea avea vreodată. Vreau mai mult și mai mult, mai bine etc. De aceea nu cred că voi avea prea curând o fotografie perfectă!
Ce fotografi vă inspiră și cum?
Momentan numele care mă inspiră la noi sunt Camelia Burduja și Olga Vușcan, iar din afară, Caralee Case, Kelly Brown, Kath V., Elena Shumilova, și desigur mult mai mulți care fac acest gen de fotografie.
Care a fost cel mai interesant proiect foto la care ați lucrat până acum?
Cel mai provocator proiect a fost în timpul facultății când, pentru un examen, am căutat să demontez lucrarea lui Piero Manzoni, Artist’s Shit. Încă îmi mențin poziția asupra lucrării, dar dacă profesorul meu Matei Bejenaru nu era obiectiv, putea să iasă foarte rău pentru nota mea la examen. Aveam palpitații când am început, știind că îl voi lovi direct pe domnul profesor, el fiind fotograf axat pe performance, abstract etc. Dar am fost notată maxim!
Câţi bani aţi investit pentru aceasta pasiune?
Cred că orice fotograf vă poate spune că investiția nu se termină niciodată. Nu numai investiția în aparatură, dar în toate ținutele, bentițele, wrapuri, fundaluri etc. Nu aș putea să vă fac o estimare corectă, dar pentru mini sesiunile de Crăciun de anul acesta, estimarea inițială ca investiție este în jur de 6000 de lei.
Ne puteți spune cât caștigați din fotografie?
Chiar aș vrea să vă pot da un răspuns concret direct de la economist. Veniturile variază lunar. Brut luna trecută a fost peste 15000 de lei, dar bineînțeles că netul este altă discuție după impozite, investiții, facturi etc.
Ce “scule” folosți acum? Care e preferata dvs?
Momentan folosesc un Canon 6D*, pe studiou cu 24-105*, iar în natură cu 70-200*. Îmi doresc de la moșu un 85 mm cu f1.2*, dar mai durează puțin, iar pe studiou, un 50 f1.4*. Și desigur, de ce să nu visez și la un Canon 5D Mark IV*.
Ce sfat aţi da unui tânăr care vrea să pornească pe acest drum al fotografiei?
Să investească în workshopuri, să învețe de la cei mai buni, pentru că este mai ușor decât autoeducarea.
Dumneavoastră ați primit vreun sfat în acest sens? Care?
Sincer, nu. M-am autoeducat până am simțit nevoia de workshop, iar după workshop lucrurile s-au schimbat dramatic în bine.
Ce v-a ajutat să învățați și să vă perfecționați tehnica?
Practica este mama învățăturii. Un copil te impulsionează mult, pentru că tot ce fac acum este și pentru binele lui, pe lângă satisfacția artistică pe care o am. Bunăstarea financiară ajută toată familia, așa că da, mereu voi lucra să mă perfecționez pentru a fi un fotograf de top nu doar în Iași sau la nivel național, ci este minunat să fii recunoscut și în cercul fotografilor din străinătate.
În ce direcţie doriti să vă dezvoltați în continuare?
Acesta este drumul pe care doresc să îl mențin. Am renunțat complet la evenimente de orice fel, iar concentrarea mea este exclusivă pentru sesiunile de bebeluși și familie. Mi-ar place să pot preda mai departe stilul de lucru, dar nu vreau să intru prea mult în detalii aici, pentru că sunt niște proiecte în dezvoltare.
Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!
* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!
