Bianca Adăscăliței: “Atunci când am aparatul la ochi intru într-o transă în care normele sociale dispar”

Bianca Adăscăliței are 30 ani, e licențiată în turism și psihologie, profesează ca psiholog, iar în timpul liber, fotografiază natura. Folosește același Nikon D5000 pe care și l-a cumpărat după ce, camera telefonului foto nu a mai fost de ajuns pentru a-și exersa pasiunea. După un cadru complet ars făcut cu DSLR-ul, iar un al doilea cu o „carte, un pahar cu vin și un buchet proaspăt cu trandafiri, aranjate toate ca de poză”, a început să învețe, să exerseze săptămânal și să facă unele dintre cele mai pline de culoare apusuri și răsărituri, surprinse din vârf de munte. Mai multe despre pasiunea pentru fotografia de peisaj, vă spune chiar ea:

Care au fost începuturile?

Povestea a început acum 4 ani, când am fost nevoită să îmi schimb telefonul și pentru că nu știam după ce criteriu să aleg unul, am decis să îl iau în funcție de aparatul foto. Ulterior am început să fac fotografii cu telefonul. Ce m-a atras la fotografie este faptul că mi-a permis să vad frumosul în lucruri simple. Mi-a permis să mă opresc din vâltoarea vieții și să admir un copac, o floare… orice. Norocul meu a fost să dau peste niște oameni foarte faini de prin toate colțurile țării care m-au îndemnat să trec pe un DSLR.

Prima experiență cu DSLR a fost epică. Am ieșit, mandră în gradina casei părintești cu DSLR setat pe manual, că doar eram pricepută pe telefon, și mi-a ieșit o fotografie alba (complet arsa) pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee cum se folosește un aparat. Am crezut că am stricat aparatul și l-am pus de-o parte vreo 2 luni. Dar pentru că sunt mai ambițioasă de fire nu m-am dat complet bătută și am încercat din nou, asta după ce am citit manualul aparatului. A ieșit o fotografie ok, cel puțin impulsionantă pentru mine ca începător. Așa a început povestea cu DSLR.

De ce fotografie de peisaj?

Îmi place foarte mult fotografia de peisaj pentru că iubesc timpul petrecut în natură. Aparatul este cel mai bun tovarăș al meu și mă împinge să îmi depășesc limitele, să mă opresc din drum și să admir un peisaj, să contemplu la frumos. Îmi place mult să călătoresc, iar fotografia de peisaj vine ca o completare. Am remarcat cu plăcere că sus în vârful muntelui sunt oameni foarte autentici, cu valori și mult bun simț, care te salută cu drag și iți sunt călăuză la nevoie.

Unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit a fost din partea unui alt fotograf, Răzvan Viționescu, cu care fotografiam un răsărit și care m-a întrebat cum e posibil că, deși am stat în același loc amândoi și am fotografiat același lucru, am reușit să surprind altfel de cadre?! Atunci am înțeles că fiecare are un stil și o perspectiva proprie a aceluiași cadru.

Ce te inspiră?

Sunt sute de fotografii preferate, dar fotografia care a lăsat o amprentă asupra mea, când eram la început de drum, îi aparține lui Ioan Bălășanu. Este o fotografie minimalistă cu un copac, numită „bliss”. M-a marcat prin simplitate, și totuși mesajul ei a fost puternic pentru mine. M-a îndemnat să privesc mai atent în jurul meu și să văd frumosul din lucruri simple.

Sunt și mulți fotografi de la care am de învățat, mai ales că fiecare are un stil aparte. Dar dacă e să numesc câțiva care mă inspiră în mod curent, aș vorbi de Ioan Bălășanu de la care am încercat și încerc în continuare să fur meserie, pentru că are un stil cald, plăcut care inspiră liniște, Răzvan Viționescu care mi se pare genial la modul în care folosește culorile, încadrările și contextul în care pune subiectul, Andrei Cucu de la care am învățat că dacă vrei să ai fotografii reușite trebuie să ieși la fotografiat și să nu te cramponezi de nimic, pentru că subiecte există la tot pasul, important este să iți dai voie să le vezi, Marco Ronconi care are fotografie minimalistă de wildlife, Mikko Lagerstedt, Iurie Belegurschi, Frank Delargy și mulți alții.

Totul pentru cadrul perfect!

De multe ori sunt pusă în postura de a face lucruri neobișnuite. Am stat de multe ori, în genunchi în mijlocul străzii sau cățărată pe ziduri. Se întâmplă de multe ori să nu văd un peisaj din cauza gardului viu așa că, una două mă cațăr în picioare pe mașină. Atunci când am aparatul la ochi intru într-o transă în care normele sociale dispar.

Cred că cea mai des întâlnită șotie la mine este faptul că opresc mașina în locuri mai puțin potrivite, pentru a nu rata un apus sau mai știu eu ce cadru, asta spre disperarea celorlalți participanți la trafic. Multe fotografii le-am făcut de la marginea drumului.

Între investiții și câștiguri, multă pasiune

Nu am investit foarte mult deocamdată, dar pe viitor aș vrea să investesc mai mult, pentru că este o pasiune care își merită toți banii. Liniștea și satisfacția pe care mi-o aduce merită o investiție pe măsură.

Câștigurile sunt reduse pentru că fotografia este deocamdată mai de grabă o pasiune decât o meserie.

Cum se învață meserie?

Zilnic intru în contact cu informații despre fotografie. Încerc cel puțin o dată pe săptămână să ies cu aparatul la plimbare (bătrânul Nikon D5000* împreună cu obiectivul de kit, 18-55mm*, și un Nikon 70-300 mm*). Îmi place foarte mult să editez în Photoshop, așa că pot spune că dedic mult timp fotografiei.

Ambiția de a-mi depăși condiția (și aici vorbesc de echipament) m-a ajutat foarte mult, pentru că tot ce am învățat a fost din tutoriale, articole și meserie furată. Toate acestea pentru a reda în imagini realitatea mea și perspectiva proprie asupra a ceea ce văd în jurul meu.

Am fost o norocoasă pentru că am tot primit sfaturi și ajutor de la ceilalți colegi de breaslă. Sfatul cel mai util a fost cel în care am fost îndemnată să ies la fotografiat cât mai mult, pentru că așa voi căpăta experiență.

Pe un fotograf la început de drum l-aș îndemna să iasă la fotografiat cât mai mult, în orice fel de condiții. Să nu se cramponeze de echipament și să încerce să își depășească limitele la fiecare pas. Dacă nu există pasiune pentru fotografie să nu se apuce doar din considerente financiare, va fi dezamăgit.

Cel mai interesant proiect foto?

Am încercat câteva autoportrete cu elemente de dublă expunere. Mi-a făcut plăcere să mă las purtată de imaginație, fără să știu care va fi rezultatul.

Pe viitor:

Mi-ar plăcea să abordez și fotografia de arhitectură, pentru că am o slăbiciune pentru casele vechi. Mi-ar plăcea să le surprind frumusețea atât de ansamblu, cât și din detalii. Un alt pas ar fi să încep să fac portret și fotografie de produs.

Mă gândesc cum aș putea să îmbin fotografia cu psihologia, pentru a ajuta și pe alții să redea în imagini emoțiile care nu le pot transmite prin cuvinte.

Fotografiile Biancăi pot fi văzute și aici: https://500px.com/adascaliteibianca.

Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!

---

* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!