Bogdan Crețu: “filmul mi se pare mult mai inocent, what you see is what you get”
Bogdan Crețu, din Iași, are 31 de ani, este asistent medical și cântă într-o trupă de rock electronic, la voce și la chitară. A început să practice fotografia acum 4 ani: de multă vreme mă găseam în situația în care mă aflam într-un loc, sau mergeam pe stradă, și vizualizam un cadru, o situație care îmi dădea un sentiment, și tot timpul îmi doream să imortalizez acea situație, acel sentiment, să-l păstrez pentru mine. De fapt asta cred ca este fotografia pentru mine, o modalitate de a păstra anumite situații care îmi induc anumite sentimente.
Prima camera foto a fost una digitală, un Nikon D3200 cu obiectivul kit*, după care Bogdan a trecut doar la camere cu film*.
Am început cu natura în primă fază, cred că asta e cel mai accesibil, e cel mai ușor tip de interacțiune și îți dă cumva mână liberă să experimentezi fără să te simți presat de alte lucruri, față de cum ar fi să începi cu portrete sau street, unde trebuie să interacționezi cu alți oameni.
Cel mai mult îmi plac situațiile low light, care de obicei se întâmplă pe stradă sau în oraș. Seara/noaptea, clădirile, strada, oamenii prind alt contur din cauza luminii disponibile, plus că e puțin mai dificil având în vedere că folosesc film, deci e un fel de provocare pentru cadrul “ăla”. Sunt limitat de anumite chestii din cauza filmului, nu îmi permit să trag foarte multe cadre, iar capabilitățile de editare post la film sunt destul de minime. Asta mă face mult mai atent la ceea ce vreau să fotografiez.
Henri Cartier Bresson este fotograful preferal al lui Bogdan: consider că e printre pionerii de street photography ai secolului 20. A înțeles puterea momentului, dacă pot spune asa, și cam asta încerc și eu să fac prin fotografie.
Fotografia preferată e facută în 1959 la Vatican, de către același Henri Cartier Bresson.

Ce îl deosebește pe Bogdan de alți pasionați de fotografie contemporani, este faptul ca folosește doar film. Bineînțeles, mai sunt fotografi care folosesc doar film, dar nu așa mulți.
În era asta a tehnologiei e ușor să te pierzi în zeci de megapixeli și tot felul de gadgeturi, nu zic că e rău, dar eu simt că pierzi și anumite chestii, că e ușor să denaturezi cadrul în sine cu așa multe instrumente de post-procesare. Filmul mi se pare mult mai inocent, “what you see is what you get”, posibilitățile de post-procesare sunt destul de limitate față de fotografia digitală, unde cu Photoshop, de exemplu, dintr-un cadru aproape nefolosibil tot se poate scoate ceva. Cu film, în schimb, trebuie să fi mult mai atent. Pe mine mă face mult mai concentrat la mai multe aspecte, pentru că, după ce ai declanșat, nu ai nici un display unde să vezi poza imediat, și nici nu poți să mai faci încă câteva zeci de cadre la același subiect și să spui după “lasă că văd ce fac în post-procesare”. Plus că este așteptarea asta, până termini rola, până developezi, până o printezi pe foaie sau o scanezi, e un sentiment mai satisfăcător decât să bagi un cablu și să descarci câteva zeci, sute, de raw-uri și apoi să petreci ore în Lightroom sau Photoshop. Filmul încă mai are multe de oferit, nu spun că digitalul e rău, își are și el rostul, dar eu, cel puțin, prefer încă film.
Momentan Bogdan folosește un Nikon FE și un Nikon FE2, slr-uri de 35mm, ambele echipate cu grip-uri (motordrive). Ca obiective, are un Nikon 50mm f/1.8, un Nikon 24-85mm f/2.8-4 și un Nikon 85mm f/1.4. Nu dețin chestii inutile, îmi place să am doar ce folosesc. Bineînțeles, până aici am tot schimbat obiective, camere s.a.m.d.
Cursuri de fotografie nu am făcut, am încercat să caut seminare pentru fotografie pe film, dar, din păcate, aproape toate sunt pentru fotografie digitală și/sau fotografie de nuntă și eveniment. În schimb m-am orientat catre chestii on-line, canale de YouTube dedicate acestui tip de fotografie. Aici mă refer doar la partea de tehnica, în sensul de tipuri de filme, procese de developare, etc. Ca parte de compoziție a cadrului încerc să nu mă ghidez foarte mult după reguli, îmi place să am mâna liberă și să descopăr lucrurile singur.
Pe viitor mi-ar place să public câteva colecții de cadre, poate o galerie publică. Am deja ceva plănuit, dar înca lucrez la asta. Vreau și să încerc formate mai mari de film.
Pe Bogdan îl puteți găsi pe Facebook sau Instagram.
Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!
* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!