Gabi Bejinariu: “Învață regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist”

Gabi Bejinariu: “Învață regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist”

Gabi are 23 ani, a făcut Liceul Militar și Academia Forțelor Terestre. Față de alții, el nu a fost pasionat de mic de fotografie, nu a avut nici vreun exemplu de urmat prin preajmă și nici nu dădea mare importanță la ce se află în jurul lui, cu atât mai puțin să fotografieze. A început să se “joace de-a fotograful” prin 2014, când a pus mâna pe un Samsung S4 și a făcut primele “poze cu fundalul blurat”, cum zic unii, efect care l-a entuziasmat la maxim: Am făcut o mulțime de poze în ziua respectivă și, culmea, toate mi se păreau faine, ceea ce nu mai pot spune acum. Din lipsă de timp, a renunțat foarte repede, însă a revenit în vara lui 2015.

Prima cameră foto a fost un Nikon D3200* cu obiectivul de kit, 18-55mm, pe care am cumpărat-o cu greu ce-i drept, pentru că 1.000 de lei nu i-am putut face prea ușor atunci. Îmi aduc aminte că am avut și eu aceeași experiență cum o au și alții cu primul DSLR acum, și anume: primul cadru ori alb complet ori negru complet. Asta până am descoperit modul auto. Însă pot să mă laud cu faptul ca “am prins” foarte ușor modul manual, cel puțin legătura dintre diafragmă, timp de expunere și ISO.

La început nu știam ce imi place, fotografiam orice: peisaje, wildlife, persoane, arhitectură, etc. Dar cu timpul am observat ca îmi place fotografia de portret și cea de nuntă pentru că îmi place să comunic cu subiecții, să râd cu ei, să glumesc și să creez o atmosferă în care cei fotografiați să se simtă confortabil. Mă simt bine atunci când interacționez și mă simt și mai bine atunci când simt că și subiectul se simte la fel. Îmi place să creez fotografii cu impact, ca atunci când publicul privește, să spună: -“Wow! Cine a facut fotografia aceasta?” :)). De obicei încerc sa “citesc” subiecții și să descopăr în ce ipostaze se simt ei confortabil, asftel făcându-mi munca mai ușoară.

În prezent Gabi folosește:

Preferă obiectivele de portret și cu distanță focala  mai mare precum Samyang 85 mm F/1.4*, Tamron 70-200 F/2.8 G2* și căteodată Nikkor 50 mm F/1.4*. A investit cam 5.000 de euro până acum, dar consideră ca e abia la început, deoarece planurile continuă să curgă.

Atunci când fotografia reprezintă aproximativ 80% pasiune este clar că nu câștigi mare lucru din asta, câștigul pentru mine este că îmi antrenez mereu ochiul și incerc să devin din ce în ce mai bun în ceea ce fac, însă sunt conștient și de faptul că odată cu acest lucru câștigurile financiare nu vor înceta să apară.

Fotograful preferat al lui Gabi este Mark Singerman, iar fotografia preferată este cea de mai jos, de același autor.

Alți fotografi pe care îi urmareste și care îl inspiră sunt Said Mhamad, Grădinaru George, Razvan Barcan, Ovidiu Leșan, Tony Hampel și Dumitrel Rada.

Cred că fiecare fotograf este diferit, practic nu există două viziuni identice. Pot spune că mă diferențiez în primul rând prin stilul meu de editare, modul de lucru și impactul pe care vreau să-l creez asupra publicului dar și prin viziunea pe care o am.

Unul dintre sfaturile primite la inceput, și care a devenit motto-ul lui, a fost: “Învață regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist. Până acum am învățat tot ce știu din unele cărți de fotografie, de la alți fotografi și de pe internet în mare parte, deoarece sunt de părere că nu există ceva ce sa vrei să înveți și să nu găsești pe internet, iar tehnica și skill-urile mi le-am îmbunătățit primul rând prin practică. Nu ai cum să înveți fără practică, de fapt, este imposibil.

În continuare Gabi dorește să se dezvolte tot pe domeniul fotografiei de portret și de nuntă, în Constanța, deoarece îi place să cunoasca oameni și să accepte noi provocări.

Puteți vedea mai multe fotografii realizate de Gabi Bejinariu pe pagina lui de Facebook: https://www.facebook.com/bejiphotos/.

Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!


* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!

Web & mobile developer. Pasionat de fotografie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *