Dan Cristian Mihăilescu: Nu cred că aș putea trece la un al tip de fotografie, dacă aș renunța la mare

Dan Cristian Mihăilescu: Nu cred că aș putea trece la un al tip de fotografie, dacă aș renunța la mare

Dan Cristian Mihăilescu fotografiază marea sau, așa cum îi place lui să spună, este un fotograf de stare. Este din Constanța, iar de mai bine de 10 ani, iese cu noaptea în cap, să surprindă toanele Mării Negre, fie că e senină și plină de culoare, vara, sau înghețată, iarna. Despre cum trăiește acestă pasiune, ne spune în interviul de mai jos:

După atâția ani în care ai fotografiat marea (să fie 10?), ai reușit să găsești acea stare de renaștere, despre care spuneai, pe site-ul personal, că ești într-o permanentă căutare? Cum arată ea, în cadru?

Acum, aproape de vârsta de 40 de ani, cred că pot spune că am găsit acea stare specială pe care am numit-o stare de renaștere. Fiecare răsărit de soare, chiar dacă el semnifică, de fapt, începutul unei noi zile, simt că îmi redă o zi din viață înapoi. Este minunat să îți poți imagina asta. Marea îmi hrănește sufletul ca nimeni și nimic altceva, cu toate astea, încă perseverez să pot surprinde acel cadru absolut al Mării Negre.

Această stare însă, nu poate fi transmisă poate printr-un cadru fotografic și nici printr-un clip video. Aceste două medii te pot transpune acolo, să simți momentul, să trezească dorul de mare în tine, dar este extrem de greu să transmiți acea stare de renaștere, de regăsire.

Albumul foto “ Waterworld. Black Sea” va conține, pe viitor, fotografii care pentru mine înseamnă esența mării și am să adaug și la acest articol câteva imagini care se apropie foarte mult de transmiterea acestei stări.

Imaginile tale, în special cele cu marea, transmit și relaxare, și angoasa? Ți s-a întâmplat vreodată să ți se schimbe starea de spirit, în funcție de starea vremii? Cum te influențează asta?

Întotdeauna sunt influențat de starea vremii, indiferent că este vară sau iarnă, iar acesta este un lucru esențial pentru a intra în ritmul atmosferei de lângă mare.

De foarte multe ori, când plec dimineața spre o anumită plajă, diferențele de distanță sunt de la 10km până la 80km, drumul nu este unul foarte ușor. Locurile cele mai frumoase sunt deopotrivă și cele mai îndepărtate, cu drumuri neamenajate.

După două ore de mers prin acel întuneric beznă, frig și nici țipenie de om decat sunetul surd al mării, odată cu apariția primelor raze de lumină, a pescărușilor și apoi a răsăritului soarelui, este un moment reverie, te cuprinde o liniște absolută, un sentiment de libertate. Recunosc, sunt dependent de astfel de momente.

E necesară o sensibilitate din partea fotografului, pentru a putea face fotografie de stare, așa cum îți place să o numești, și, mai important, să reușească să surprindă anumite trăiri?

Sensibilitatea vine din apreciere și iubire pentru ceea ce faci, vezi și trăiești. Dacă îți place cu adevărat ceva, oricine îi poate surprinde esența.

Eu cred că fotografia de stare se potrivește ca definiție pentru multe genuri foto, iar eu încerc să transmit privitorului o stare cât mai apropiată cu realitatea, cu amintirile lui despre mare. Perseverența, dăruirea către pasiune, chiar termenul de pasiune însăși te ajută să surprinzi trăirile vieții de lângă tine, detaliile unui peisaj de munte sau stările Marii Negre, în cazul meu.

Știu că te-ai născut în Constanța și ai copilărit, practic, la malul mării. Cum a evoluat de-a lungul timpului, relația cu marea?

Cred că este normal să ne raportăm la mare ca la o persoană, una mitică, o ființă vie. Acea persoană care este cel mai bun prieten al sufletului tău. Poate și din acest motiv suntem mulți cei care vorbim, chiar și în gând cu marea.

Când eram copil, asociam imaginea mării și a plajei doar cu vara și libertatea, acum însă am adăugat la aceste stări și pe cele de tristețe, supărare, renaștere sau împlinire a vieții. Stările mării sunt foarte asemănătoare cu trăirile noastre, de la exaltare în diminețile de vară, la urgia din zilele geroase de iarnă, de la calmul de seara, la agitația și freamătul dimineții.

Acești ani au fost pentru mine doar niște ghizi de cunoaștere a naturii, în special a Mării Negre. Cel mai important lucru învățat în toți acești ani a fost însă despre respect. Cine nu respectă marea, nu are cum să ajungă să o iubească. Tocmai respectul și frica de mare te vor face să o iubești și să o înțelegi în timp.

Ți-a fost vreodată frică, când ai fotografiat marea? Ai fost vreodată în pericol? Știu că te-ai expus la situații mai intense, ca de exemplu în iarna lui 2012, una dintre cele mai geroase perioade de la noi, când ai surprins marea înghețată.

Sunt atras foarte mult de situațiile extreme, de a merge până la limita fizică sau de a mă avânta în locuri unde nu există prezență umană pe zeci de kilometri, unde nu există semnal la telefon.

Dacă în iarna lui 2012 am cunoscut ce înseamnă frica de vremea extremă, cu pericolele inerente și am avut un mic atac de hipotermie, în vara lui 2014 am simțit efectele deshidratării cronice, într-o zi toridă, cu 34 grade, după o plimbare de 28 km pe plajă, fără apă și cu rucsacul foto în spinare, de aproximativ 20 kg.

Am învăţat să-mi fie frică de Marea Neagră. Se spune că cel căruia nu îi e frică de Marea Neagră nu o cunoaşte îndeajuns.

Multe dintre cadrele tale par a fi spontane, prinse în functie de toanele mării, ale apusului, ale modului în care bate vântul prin lanul de maci. Cum se desfășoară o astfel de sesiune foto? Ce faci până găsești cadrul perfect? E musai să te trezești la 5 dimineața?

Nu este musai să te trezești cu noaptea în cap, decât dacă dorești să surprinzi primele momente de lumină, trezirea la viață a naturii, rouă de pe plante sau bruma de pe scoici. Prefer atât de mult răsăritul în defavoarea apusului, pentru că soarele nu apune niciodată în mare, cum se întâmplă, de exemplu, în sudul Bulgariei.

Nu este tocmai ușor să îți stabilești un traseu, o locație specială sau în care nu ai mai ajuns de mult timp. Sunt destul de multe constante de luat în calcul, ca de exemplu timpul pe care îl petreci pe drum, condițiile meteo, ce fel de dificultăți vei întâmpina odată ajuns acolo etc. Totuși, dacă toate aceste detalii pot fi stabilite într-o bună masură din timp, subiectele foto sunt spontane, în funcție de ce mă atrage sau ce mă inspiră pe moment.

Nu caut cadrul perfect și orice fotograf ar greși, dacă ar cauta asta în permanență. În cele mai multe cazuri, nu se ivește acel cadru perfect, iar asta se poate transforma în frustrare și poți transforma foarte ușor o plimbare relaxantă într-o experiență neconstructivă.

Este doar o impresie sau genul ăsta de fotografie pe care îl practici este ușor solitar?

Nu este deloc o simplă impresie și pot spune cu certitudine că fotografiatul mării necesită inevitabil și o personalitate solitară, dar și determinare. Pentru mine nu a fost grea acceptarea singurătății, chiar și în plimbările foarte lungi de-a lungul mării. Eu accept această stare ca pe un tip de ritual de autocunoaștere. Consider că tocmai această solitudine te educă și te transpune spre cunoașterea stărilor mării.

Să revenim puțin la începuturi. Știu că te-ai apucat de fotografie pe la finalul lui 2005. Atunci a fost prima dată când ai devenit interesat de fotografie? Cum a apărut pasiunea asta?

Interesul pentru fotografie apăruse deja cu ceva ani înainte, când prinsesem gustul fotografiilor pe film. Tatăl meu a fost un fotograf foarte bun de portret, dar și peisagist. Colecția lui de diapozitive cuprinde câteva mii de fotografii pe care le vizionez cu mare placere, în primul rând pentru că au o mare valoare sentimentală și îmi aduc aminte de copilărie și de aspectul Constanței de la începutul anilor ’80. Din păcate, în acea perioadă era destul de greu să găsești negative alb-negru, iar cele color nu mă inspirau prea mult.

După ce mi-am luat primul DSLR, am început să deprind tainele fotografiei digitale și în perioada 2006-2010 am călătorit mult, tocmai pentru această pasiune. Chiar și în prezent sunt încântat că această pasiune mă face să călătoresc și să merg mult la pas, pentru a putea captura cadre cât mai interesante.

Care a fost prima cameră foto?

Prin anii ’90 am avut o cameră foto Kodak pe film de 35mm, ceva simplu și rudimentar, dar care a avut rolul ei. Este important să conștientizezi răspunderea fiecărui cadru pe film, astfel vei fi mai atent la compoziție și detaliile tehnice. La puțin timp după, am primit de la tatăl meu un Zenith-E cu multe accesorii, tot pe 35mm, dar mult mai avansat și un model care la perioada respectivă era considerat destul de performant.

Prima cameră foto digitală a fost tot un Kodak cu doar 2 megapixeli și care avea un card de memorie CF de doar 8 MB.

Mai ții minte primele cadre sau subiecți? Care erau?

Bineînțeles că prietenii de la acea vreme erau subiecții mei, dar asta doar pentru că fotografiam pentru a avea amintiri cu ei și din acele momente. Mai târziu, am început să experimentez multe genuri fotografice, macro, portret, natură moartă, abstracta, peisaj etc.

Ai făcut vreodată ceva ”neobișnuit”, pentru a obține un cadru perfect? Ce anume?

Nimic neobișnuit, doar că pentru anumite serii foto am depus un efort extrem și m-am avântat poate mult prea mult și în locații prea periculoase. Iarna, de regulă, sunt și cele mai periculoase scenarii de acest gen, când adrenalina te împinge să vrei mai mult, să ajungi exact în acel loc inaccesibil sau să riști să cazi în apa înghețată.

Am trăit experiența hipotermiei în anii trecuți, tot pentru că m-am avântat în zone înșelătoare, iar senzația nu este deloc una ce poate fi uitată ușor.

Care a fost cel mai interesant proiect foto la care ai lucrat până acum?

Sincer, nu prea agreez conceptul de proiect fotografic, dar poate și pentru simplul fapt că nu am avut multe astfel de subiecte pentru un proiect mai amplu.

Dintre micile mele “proiecte foto“ aș putea enumera seria foto “Beautiful Garbage“ – un album dedicat gunoaielor de pe plajă, înainte, în timpul și după sezonul estival , “SeaSons” – cele 12 luni ale anului fotografiate în decursul a 5 ani , sau proiectul “Timpul Cazinoului” – un album care va conține numai imaginile Cazinoului din prezent, pentru cel puțin încă trei ani. Fotografiile însă vor arăta frumusețea clădirii, dar mai ales stadiul de ruină la care s-a ajuns în prezent.

Ce fotografi te inspiră și cum?

Mă simt atras mai mult de fotografia color şi consider că transmite un mesaj pozitiv, evidenţiază multe detalii, în special lumina fabuloasă din momentul fotografierii. Totuşi, la începuturi am fost îndrăgostit de fotografia alb-negru, în special de cele cu lungă expunere. Ţin minte că am fost fascinat pe loc de o imagine, The Angel Gabriel a lui Cole Thompson, care are şi o poveste impresionantă.

Care e fotografia ta preferată? Cine e autorul?

O să vi se pară ciudat, dar este vorba tot de o fotografie black&white. Fotografia face parte dintr-un proiect numit “Faces of the North” și este despre oamenii care trăiesc la marginea lumii locuibile, în zona circumpolară de lângă Islanda.

Fotografia înfățișează silueta unui bătrân islandez cu barba și părul alb în vântul puternic, iar în fundal se observă stâncile și valurile uriașe ale oceanului. Fotograful este Ragnar Axelsson. La fel ca și în fotografia “The Angel Gabriel“, și în această fotografie subiectul este un personaj masculin singuratic și în preajma mării sau oceanului.

Cred că sunt atras inconștient de aceste două fotografii, pentru că într-un fel mă văd pe mine…un singuratic ce hoinărește pe plaje pustii, aproape de marea lui.

Câţi bani ai investit pentru aceasta pasiune?

În afară de corpul aparatului pe care sunt nevoit să-l schimb maxim o dată la 3 ani, obiectivele și accesoriile le-am achiziționat de multi ani și nu toate o dată. Deci nu aș putea estima cam cât am investit, dar cu siguranță mult mai puțin decât mulți fotografi de la noi din țară.

Ne poți spune cât câștigi din fotografie?

În urmă cu aproape doi ani, nici nu puteam vorbi de caștiguri financiare din această pasiune, decât poate despre premii materiale caștigate la diverse concursuri foto. În decursul ultimilor doi ani însă, am observat că există o cerere în continuă creștere pentru achiziția sub formă de print a fotografiilor mele.

Totuși, un fotograf de artă, ce face fotografie doar din pasiune și nu se implică în nici-un sector comercial al fotografiei nu se poate aștepta la un câștig constant și mai ales extrem de satisfăcător.

În concluzie, nu îmi face plăcere să dezvălui caștigurile mele din fotografie, dar pot să spun că anul acesta mi-am amortizat investiția făcută în aparatul foto de cel puțin doua ori.

Ce echipament folosești acum? De ce acesta? Care e preferatul tău?

De aproape 3 ani folosesc un Canon 70D*, un aparat DSLR mediocru care nu este nici măcar Full-Frame. Totuși, nu asta regret și cred că am să rămân întotdeauna pe formatul APS-C sau Crop-Senzor. Îmi doresc să-l înlocuiesc în curând cu un 80D*, mult îmbunătățit față de modelul precedent pe care îl folosesc acum, dar tot o cameră de clasă medie.

Obiectivul preferat este un Canon 10-22mm f/3.5-4.5, un obiectiv ce nu m-a dezamăgit niciodată, cu niște culori senzaționale, iar unghiul wide este perfect pentru tipul meu de fotografie.

Cât timp dedici fotografiei? Este jobul principal sau doar pasiune?

În cazul meu, fotografia este corelată direct-proporțional cu timpul liber sau cu mici pauze în zilele lucrătoare. Este doar o pasiune, jobul meu principal neavând nimic în comun cu fotografia sau munca pe teren.

De regulă, nu petrec foarte mult timp când merg să fotografiez …poate și dintr-un motiv foarte simplu. Majoritatea sedințelor mele foto se petrec la răsăritul soarelui, asta însemnând că după răsărit, lumina este extrem de puternică și deci nu tocmai bună pentru fotografiile de peisaj.

Cum menții entuziasmul, sau poate încrederea de a continua doar în domeniul ăsta, de fotografie de peisaj, în speță marea? Crezi că va veni un moment în care, poate te vei plictisi? Sau poate vei dori sa te îndrepți spre alt tip de fotografie? Cum faci să descoperi mereu noi și noi fațete ale mării?

Este puțin probabil să mă plictisesc după atâția ani de fotografiat marea, doar că, în timp, intervine poate oboseala, iar trezitul cu câteva ore înainte de răsărit poate fi uneori o corvoadă. Însă marea are aproape în fiecare zi o altă înfățișare și stare, iar acesta poate fi încă un motiv pentru care nu am ajuns să mă plictisesc, încât să renunț.

Nu cred că aș putea trece la un al tip de fotografie, dacă aș renunța la mare. Sunt îndrăgostit de fotografia de peisaj, de fotografia facută din pasiune, libertatea de a căuta subiectul, fără limite de timp, fără constrângeri și fără a urma anumite stereotipuri. Explorarea diferitelor fațele ale mării necesită multă practică și folosirea multor tactici tehnice de compoziție a unui cadru.

Este foarte ușor să te plafonezi când practici doar un singur stil fotografic, mai ales în cazul mării care este un subiect destul de dificil de exploatat, încât să poți reda trăsăturile ei. Abordarea cât mai diferită, urmărirea atentă a tuturor elementelor din compoziție, dar și verificarea atentă a evolutiei vremii, pot fi câteva din ingredientele care ajută la diversificarea subiectului.

Ce sfat ai da unui tânăr care vrea să pornească pe acest drum al fotografiei?

Sa aibă multă răbdare, să nu renunțe când va crede că nimic nu îl inspiră, să caute acele subiecte care trezesc ceva în el. Eu cred că aceste trei sfaturi nu îl pot doar ajuta să deprindă gustul acestei arte, ci cu siguranță îi vor returna multe satisfacții.

Ce te-a ajutat să înveți și să îți perfecționezi tehnica?

Nimic altceva decât practica de-a lungul timpului. Sunt un autodidact convins, atât în viața profesională, cât și în cazul pasiunii mele – fotografia.

Când m-am inițiat în arta fotografică aveam o dorință aprigă de a învăța căt mai multe tehnici de fotografiere și editare software, dar în timp acestea s-au estompat până la nivelul la care nu mai simt nevoia să experimentez prea mult, fie în momentul fotografierii sau în cazul postprocesării.

De ani buni deja, de când suntem prezenți în online, pe rețelele de socializare sau pe site-uri dedicate, vedem fotografii apropiate de perfecțiunea tehnică, compozițională, adevărate opere de artă. Dar, inconștient ajungem la o suprasaturare de această perfectiune și ne dorim înapoi normalitatea cunoscută de noi și acea imagine pe care o vedem cu ochii noștri.

Consider că tehnica joacă un rol foarte important în viața unui fotograf. Dacă o ignori prea mult timp și nu o folosești pentru a-ti stimula creativitatea, vei renunța cu ușurintă la fotografie. Însă dacă te înhami la o cursă nesfârșită la a te echipa cu ultimele apariții în tehnologie, riști să pierzi timp prețios tocmai față de pasiunea ta, fotografia.

Dacă ești și tu pasionat de fotografie și vrei să stăm de vorbă, lasă-ne un mesaj în pagina de contact. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Twitter pentru a afla când publicăm următorul articol. Până data viitoare, lumină bună!


* Link-urie marcate cu * sunt link-uri de afiliat prin care vom câștiga un mic comision atunci când cumperi ceva din magazinul F64, fără ca acest lucru să genereze un cost adițional pentru tine. Folosind aceste link-uri ne ajuți și tu în realizarea acestui proiect. Mulțumim!

Caut oameni cu povești, din fața și din spatele aparatului foto. Cred că orice om este interesant, trebuie doar să știi cum să-l privești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *